ADHD/ ADHS/ ADS/ ADD: Care este diferența?
ADHD și ADHS sunt abrevieri pentru aceeași tulburare: tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate. Abrevierea "ADHD" este folosită în principal în America de Nord și în lumea vorbitoare de limbă engleză, în timp ce "ADHS" este abrevierea mai frecventă în Europa.
"ADS/ ADD" în schimb reprezintă "Sindromul de deficit de atenție" și este uneori folosit pentru a descrie o formă atenuată de ADHS, în care simptomele hiperactive nu sunt atât de pronunțate. Totuși, ADS/ ADD nu este un termen oficial în diagnosticul medical al tulburărilor de deficit de atenție/hiperactivitate și este considerat de mulți experți un termen învechit sau inexact.
În special la copiii cu ADS pot apărea devreme probleme de concentrare și comportamente neobișnuite, care adesea persistă până în adolescență și vârsta adultă. Simptomele tipice ADS, cum ar fi neatenția și impulsivitatea, influențează semnificativ viața de zi cu zi a persoanelor afectate și pot aduce provocări atât în mediul școlar, cât și profesional.
Înțelegerea acestor abrevieri și a semnificației lor exacte ajută la găsirea unor căi adecvate de tratament și la susținerea mai bună a persoanelor afectate în viața de zi cu zi.
În general, toți acești termeni se referă la aceeași tulburare de bază, caracterizată prin simptome precum neatenție, hiperactivitate și impulsivitate.
Supradiagnosticarea ADHD – Se poate diagnostica cu adevărat ADHD?
Se discută tot mai mult dacă ADHD (Tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate) este posibil să fie diagnosticat prea frecvent. Vocile critice subliniază că, în special la copii, ar putea exista o tendință de supradiagnosticare, deoarece multe simptome tipice ADHD pot apărea și în cadrul unei dezvoltări normale a copilului sau în alte situații de stres psihic. În același timp, specialiștii subliniază că ADHD este o tulburare reală, cu cauze neurologice, care poate afecta semnificativ viața multor persoane – de exemplu, în mediul școlar, profesional sau în relațiile interpersonale.
Este, de asemenea, important să se ia în considerare că diagnosticul ADHD este un proces complex, care necesită o evaluare atentă a simptomelor, istoricului și altor factori. Un diagnostic precis presupune ca simptomele să fie suficient de semnificative pentru a afecta viața de zi cu zi.
În ciuda cercetărilor îndelungate, nu există niciun test, nici biomarkeri care să poată detecta rapid și fără echivoc aceste tulburări.
Simptomele ADHD
Simptomele ADHD pot varia în funcție de persoană, dar adesea includ:
- Neatenție: Dificultăți în a se concentra asupra unei sarcini sau activități, a urma instrucțiuni sau a observa detalii, uitare, ușoară distras.
- Hiperactivitate: Mișcare fizică excesivă, agitație, alergare, dificultăți în a sta liniștit, vorbit fără pauză.
- Impulsivitatea se manifestă adesea prin faptul că persoanele afectate acționează înainte să gândească. Au dificultăți în a aștepta sau în a-și controla conștient comportamentul. Semne tipice sunt, de exemplu, întreruperea altora, răspunsuri pripite sau acțiuni necugetate în anumite situații.
Ce spun susținătorii?
- Mai multe diagnostice reflectă o conștientizare crescută
- ADHD este o tulburare neurologică reală
- ADHD este asociat cu structuri și activitate cerebrală anormală
Ce spun scepticii?
- Copil energic + școală plictisitoare = supradiagnosticare ADHD
- Copiii nu sunt făcuți să stea ore întregi înăuntru, pe scaune.
- Copiii cei mai mici dintr-o clasă tind să fie mai agitați – și sunt diagnosticați mai frecvent
- Elevii mai mari caută posibil medicamente stimulante pentru ADHD - „Good-grade Pills” (Schwarz, 2012). Uneori și părinții!
- Care sunt efectele pe termen lung ale tratamentului medicamentos?
- De ce crește numărul diagnosticului și al medicamentelor pentru ADHD?
Metabolismul neurotransmițătorilor în spațiul sinaptic
Un deficit de dopamină este responsabil pentru comportamente, percepții și abilități cognitive specifice.
La persoanele cu ADHD se găsește la presinapsă un număr mai mare de transportori de dopamină. Aceștia pot reabsorbi mai multă dopamină din spațiul sinaptic. Această stare duce la faptul că nu rămâne suficientă dopamină în spațiul sinapticlt. Aceasta se numește deficit de dopamină.
Cauzele ADHD
Cauzele ADHD nu sunt încă pe deplin înțelese, dar există diferiți factori care pot contribui la un diagnostic de ADHD:
- Genetica: ADHD poate fi moștenit. Studiile au arătat că genele pot juca un rol în apariția ADHD. (Nikolas & Burt, 2010)
- Dezvoltarea creierului: Cercetările au arătat că la persoanele cu ADHD anumite părți ale creierului sunt mai mici sau mai puțin active decât la persoanele fără ADHD.
- Factori de mediu: Dificultăți în timpul sarcinii sau nașterii, cum ar fi nașterea prematură, greutatea mică la naștere, consumul de alcool sau droguri în timpul sarcinii. De asemenea, mediile neorganizate sau stresante pot favoriza ADHD. Van der Bergh și Marcoen (2004) raportează mai multe consecințe pe termen lung ale stresului matern, care par să fie legate de o perioadă sensibilă în timpul sarcinii. Acestea includ un risc crescut pentru dezvoltarea simptomelor ADHD în copilărie și probleme externalizante precum accese de furie și anxietate.
- Dezechilibre chimice în creier: ADHD este uneori asociat cu o disfuncție a anumitor neurotransmițători din creier, în special dopamina și noradrenalina.
- Stil de viață: Un stil de viață neregulat, cum ar fi alimentația nesănătoasă, lipsa somnului, lipsa exercițiilor fizice și consumul excesiv de media pot crește riscul de ADHD.
Este important de reținut că nu toate persoanele cu acești factori dezvoltă ADHD și că ADHD apare de obicei dintr-o combinație de factori. Un diagnostic „precis” poate fi pus doar de un specialist în ADHD.
Tratament
Tratamentul ADHD poate varia în funcție de vârstă, severitatea simptomelor și nevoile individuale ale pacientului. În general, tratamentul ADHD include o combinație de terapie medicamentoasă, terapie comportamentală și psihosocială, precum și intervenții țintite la școală sau la locul de muncă.
Terapie medicamentoasă: Pentru ADHD se prescriu medicamente pentru a ameliora simptome precum impulsivitatea, neatenția și hiperactivitatea. Cel mai frecvent se folosesc stimulante precum metilfenidatul (de exemplu, Ritalin) sau amfetaminele (de exemplu, Adderall). Aceste medicamente influențează activitatea creierului și contribuie la reducerea simptomelor ADHD.
Ritalin este un medicament pe bază de rețetă, care este de obicei prescris pentru tratarea tulburării de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) și a narcolepsiei. Ca și în cazul multor alte medicamente, Ritalin poate fi abuzat, în special de către persoanele care nu îl au prescris, pentru a obține performanțe mai bune la studiu sau la locul de muncă, sau și din cauza utilizării sale ca drog recreațional. Acest lucru a stârnit îngrijorare în rândul oamenilor de știință și al familiilor din întreaga lume. Abuzul de Ritalin poate duce la o serie de efecte nedorite. Consumul în creștere nu este observat doar la copii, ci și la adolescenți și adulți (în Brazilia, creșterea a fost de 775 % între 2003 și 2012, conform unui studiu al Universidade do Estado do Rio de Janeiro).
Deși este folosită din anii 1960, mecanismele celulare ale acestei substanțe sunt încă necunoscute.
Ritalin și cocaină: asemănări chimice
Ambele substanțe sunt stimulente și acționează într-un mod similar în creier. Iată câteva asemănări:
- Mecanism de acțiune: Atât Ritalin, cât și cocaina cresc concentrația de dopamină în spațiul sinaptic prin blocarea recaptării dopaminei în celulele nervoase. Astfel, dopamina rămâne mai mult timp în spațiu și intensifică transmiterea semnalului între celulele nervoase.
- Efecte farmacologice: Ambele substanțe pot provoca euforie, vigilență crescută, încredere sporită în sine și o capacitate fizică crescută. De asemenea, pot suprima apetitul și pot afecta somnul.
- Riscuri și efecte secundare: Atât Ritalin, cât și cocaina pot duce la dependență în cazul consumului excesiv. Ambele substanțe pot provoca și efecte secundare fizice și psihice nedorite, cum ar fi palpitații, hipertensiune arterială, anxietate, insomnie și psihoze.
Deși există asemănări între Ritalin și cocaină, există și diferențe importante între cele două substanțe. Ritalin este un medicament pe bază de rețetă utilizat pentru tratarea ADHD, în timp ce cocaina este o drog ilegal. Ritalin are un timp de înjumătățire mai lung decât cocaina și, prin urmare, acționează mai puțin puternic și cu efecte mai rapide de diminuare decât cocaina.
De ce este Ritalin prescris atât de repede și atât de des?
Există critici privind frecvența cu care este prescris Ritalin. Unii susțin că este prescris prea des și că există alternative mai bune de tratament. Alții pun la îndoială dacă ADHD este supradiagnosticat și dacă Ritalin este prescris poate prea repede și ușor, în special copiilor și adolescenților.
Consumul de Methylphenidat în Germania a crescut în cele din urmă de peste zece ori între 1990 și 2000, iar între 2000 și 2010 s-a triplat din nou, ceea ce este un indiciu puternic al medicalizării și supraterapiei.
Prin urmare, este important ca medicii să fie atenți atunci când prescriu Ritalin și să ia în considerare alternative de tratament înainte de a recurge la un medicament.
Ritalin este adesea prescris deoarece este eficient pentru mulți oameni cu ADHD și în multe cazuri poate duce la o îmbunătățire rapidă și semnificativă a simptomelor. Medicii, părinții și copiii doresc o soluție rapidă. Totuși, este important de reținut că Ritalin este un medicament cu efecte secundare.
Ritalin – Efecte și consecințe pe termen lung
Unele dintre posibilele consecințe ale administrării Ritalin includ o varietate de efecte secundare fizice și psihice, care pot apărea atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Cele mai frecvente efecte secundare includ lipsa poftei de mâncare și tulburări de somn, în special dificultăți la adormire și menținerea somnului. De asemenea, pot apărea greață, creșterea tensiunii arteriale și a ritmului cardiac, precum și o suprasolicitare a ficatului. În unele cazuri există și riscul apariției ticurilor, psihozelor sau tulburărilor psihice precum depresia.
Dependență: La administrarea pe termen lung a Ritalin poate apărea dependență, în special la persoanele care abuzează de medicament.
Întârziere în creștere: Copiii care iau Ritalin pe o perioadă îndelungată pot experimenta o întârziere în creștere.
Modificări ale dispoziției și comportamentului: La unele persoane pot apărea modificări ale dispoziției și comportamentului, în special la întreruperea bruscă sau la doze mai mari ale medicamentului.
În plus, există indicii privind riscuri cardiovasculare. Un studiu de cohortă danez condus de Søren Dalsgaard la Universitatea Aarhus a arătat că medicamentele pentru ADHD, inclusiv Ritalin, prezintă un profil de efecte secundare cardiovasculare scăzut, dar statistic semnificativ. Rezultatele acestui studiu au fost publicate în Journal of Child and Adolescent Psychopharmacology (http://dx.doi.org/10.1089/cap.2014.0020).
Un alt studiu controlat randomizat, publicat în 2019 în Radiology (DOI: 10.1148/radiol.2019182528), a investigat efectele metilfenidatului asupra creierului. Cercetătorii au observat la băieți modificări structurale ale creierului prin RMN, care nu au fost detectabile la bărbații adulți. Relevanța clinică a acestor modificări nu este încă clar stabilită.
Cercetători de la Universidade Federal do Rio Grande do Sul au investigat cum poate afecta Ritalin creierul în dezvoltare. Pentru aceasta, au administrat șobolanilor tineri timp de mai multe săptămâni substanța activă metilfenidat – similar cu modul în care copiii iau Ritalin pe o perioadă îndelungată. Studiul a arătat: în creierul șobolanilor au crescut valorile inflamației, au apărut modificări în echilibrul chimic (stres oxidativ) și în profilul anumitor aminoacizi. De asemenea, cantitatea de ATP – o substanță care furnizează energie celulelor – a fost redusă. În plus, cercetătorii au constatat că celulele importante din hipocamp au scăzut. Această regiune a creierului este deosebit de importantă pentru memorie, emoții și comportamentul social. (14.08.2020 - Cercetători analizează efectele Ritalin asupra creierului în dezvoltare — UFRGS | Universidade Federal do Rio Grande do Sul, http://www.ufrgs.br/english/the-university/news/researchers-analyze-the-effects-of-ritalin-on-the-developing-brain).
Informații suplimentare despre posibilele efecte secundare, inclusiv legătura dintre Ritalin și depresie, pot fi găsite și în prospectul medicamentului.
Aceste studii și rezultate ale cercetărilor arată că administrarea pe termen lung a Ritalin trebuie monitorizată cu atenție, în special la copii, pentru a identifica și minimiza din timp posibilele riscuri și efecte secundare.
Tratamente non-medicamente pentru ADHD
Există diverse tratamente care pot fi aplicate individual sau în combinație. Iată câteva exemple:
-
Modificarea comportamentului: Aceasta implică aplicarea unor strategii precum întărirea pozitivă pentru a promova comportamentul dorit, precum și abilități de gestionare a timpului și organizare pentru a structura viața de zi cu zi.
-
Terapie comportamentală și psihosocială: O formă de psihoterapie care poate fi utilă pacienților cu ADHD este terapia cognitiv-comportamentală. Aceasta se concentrează pe identificarea și gestionarea gândurilor și comportamentelor care agravează simptomele ADHD. Terapia comportamentală, terapia familială și terapia cognitiv-comportamentală pot ajuta la reducerea simptomelor ADHD și la învățarea strategiilor de autoreglare. Aceste terapii pot ajuta, de asemenea, la rezolvarea problemelor legate de relațiile interpersonale și dificultățile la locul de muncă.
-
Nutriție: O alimentație echilibrată poate ajuta la ameliorarea simptomelor ADHD. Aceasta include consumul de proteine, fibre și grăsimi sănătoase, evitând alimentele procesate și băuturile zaharoase.
-
Mișcare: Mișcarea regulată poate ajuta la reducerea stresului și la îmbunătățirea capacității de concentrare. Sporturi precum yoga, pilates sau tai chi pot fi deosebit de utile.
-
Ergoterapia: Acest tip de terapie poate ajuta la dezvoltarea abilităților de zi cu zi și la îmbunătățirea motricității fine. Acest lucru poate contribui la o mai bună organizare a pacienților și la îndeplinirea sarcinilor lor.
- Intervenții la școală sau la locul de muncă: Implicarea profesorilor și angajatorilor în tratamentul ADHD poate ajuta la reducerea simptomelor și la îmbunătățirea performanței pacientului la școală sau la serviciu. De exemplu, școlile pot crea IEP-uri (Planuri Individuale de Educație) pentru a oferi elevilor cu ADHD sprijin suplimentar și adaptări. La locul de muncă, angajatorii pot oferi, de exemplu, program flexibil sau adaptări ale muncii pentru a ține cont de simptomele pacientului.
Este important de reținut că tratamentele non-medicamente pentru ADHD nu sunt la fel de eficiente pentru toți pacienții.
Copii „bolnavi” mai degrabă decât copii nefericiți, copleșiți sau care nu au succes?
Consumul ridicat de Ritalin a devenit între timp o problemă pentru ONU. Se așteaptă ca ONU să recomande Elveției să introducă reglementări mai stricte pentru prescrierea Ritalin la copii.
Consilierul ONU elvețian Pascal Rudin critică clar tratamentul ADHD și modul de gestionare a medicației. El pune întrebarea fundamentală: „Ce înțelegem cu adevărat prin această tulburare?” El subliniază că un copil este adesea perceput rapid ca deranjant în mediul școlar, dar asta nu înseamnă neapărat că are o tulburare medicală precum ADHD. ADHD este definită ca o boală, dar este dificil de măsurat medical. Rudin critică faptul că copiii sunt adesea stigmatizați doar pentru că Ritalin acționează pe termen scurt și este considerat eficient. ONU ar putea, în acest context, să invoce și principii etice fundamentale, deoarece „Medicii ar trebui să ne trateze, nu să ne crească performanța.”
Rudin subliniază, de asemenea, că Ritalin este justificat doar dacă există o bază biologic-medicală reală pentru prescriere. În opinia sa, acest lucru este valabil doar pentru cel mult 5% dintre copiii care iau Ritalin astăzi. Pentru restul de 95%, prescrierea psihofarmacelor este adesea inutilă.
Mulți copii care iau Ritalin refuză medicamentul mai târziu, pe măsură ce cresc. Ceea ce îi deranjează cel mai mult este pierderea senzației de foame și sentimentul de „a nu fi ei înșiși” în timpul acțiunii medicamentului. Ei raportează că pot lucra foarte concentrați, dar se simt ca niște mașini care abia percep ce se întâmplă în jurul lor.
Oficiul Federal pentru Sănătate Publică (BAG) din Elveția tratează problema cu seriozitate și urmărește atent evoluțiile legate de Ritalin și ADHD (https://www.bag.admin.ch/bag/de/home/gesund-leben/gesundheitsfoerderung-und-praevention/praevention-fuer-kinder-und-jugendliche/adhs.html).
În ultimii ani, psihologia dezvoltării a contribuit mult la o mai bună înțelegere a ADHS. Studiile arată că simptomele ADHS scad în timp la mulți copii, în timp ce alții dezvoltă în continuare o tulburare cronică. De asemenea, există indicii că circumstanțele familiale, predispozițiile genetice și condițiile de mediu pot juca un rol important în dezvoltarea și progresia ADHS.
Este important să ne amintim că copiii se dezvoltă continuu. Fiecare copil are propria personalitate unică și se dezvoltă în ritmul său individual. Fiecare etapă a dezvoltării are sensul ei și contribuie la dezvoltarea generală. Mediul joacă un rol decisiv în a permite exprimarea potențialului genetic.
În societatea noastră modernă, însă, tindem să vrem să fim mereu mai rapizi și mai buni. Slăbiciunile sau greșelile sunt rareori tolerate – și acest lucru este valabil mai ales pentru copiii noștri. Toleranța la frustrare scade, iar căutarea unor soluții rapide și simple crește. Totuși, astfel de soluții pot avea consecințe dureroase pe termen lung. În schimb, ar trebui să privim cu empatie asupra presiunilor sociale și familiale ale vieții noastre cotidiene și să le reflectăm.
Referințe:
https://ruor.uottawa.ca/handle/10393/34386
https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/00754179808414817
https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1568997219302502
https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.3109/10401230009147088
https://psycnet.apa.org/record/1993-10736-001
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/19202072/
https://connect.springerpub.com/content/sgrehpp/24/1/41
https://www.paracelsus-recovery.com/de/blog-de/ritalin-zuchtung-zukunftiger-suchtiger/
https://konferenz-adhs.org/de/presse/pressemitteilungen/137-adhs-forschung-in-der-sackgasse
https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0149763420305923
https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0149763420305923
https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0304383505000376
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1111/and.14594
https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/15376516.2020.1805665
Ritalin - Creșterea viitorilor dependenți? | Paracelsus Recovery (paracelsus-recovery.com)
https://www.sueddeutsche.de/wissen/adhs-medikamente-kinder-ritalin-1.5132811
19.4283 | ADHS. Rezultatele proiectului Integrarea focusului în educație | Afacere | Parlamentul Elvețian
SCHMITZ, Felipe; CHAO, Moses V.; WYSE, Angela T.S. Metilfenidatul modifică semnalizarea Akt-mTOR în celulele feocromocitomului de șobolan. International Journal of Developmental Neuroscience, 2018.
CDC, 2019a; Simon et al. 2009; MacDonald et al., 2019; Smith, 2017; Martel et al., 2016; Kofler et al., 2016; Chen, M et al., 2016; Schwarz, 2012; Ellison, 2015; Hales et al., 2018; Sayal et al., 2017; World Federation for Mental Health, 2005; Ball et al., 2019; Hoogman et al.,2015; Nikolas & Burt, 2010; Poelmans et al, 2011; Volkow et al., 2009; Williams et al. 2010; Barbaresi et al., 2007; Cerillo-Urbina et al., 2015; Pelham et al., 2016; Fabiano et al., 2008.
Stadiul cercetărilor privind metilfenidatul:
Societatea Cochrane, o rețea internațională independentă de oameni de știință și profesioniști din domeniul sănătății, a evaluat o multitudine de studii privind substanța activă metilfenidat. Oamenii de știință au constatat, de asemenea, că o serie dintre studiile existente prezintă deficiențe calitative. În concluzia revizuirii sistematice se afirmă: "Din cauza calității dovezilor disponibile, în prezent nu putem spune cu siguranță dacă metilfenidatul îmbunătățește viața copiilor și adolescenților cu ADHS. Metilfenidatul este asociat cu o serie de efecte secundare mai puțin grave, cum ar fi problemele de somn și apetitul scăzut. Deși nu am găsit dovezi că riscul de efecte secundare grave este crescut, sunt necesare studii cu o perioadă mai lungă de urmărire pentru a putea evalua mai bine acest risc la persoanele care iau metilfenidat pe termen lung. Mai multe informații găsiți la www.cochrane.org
Categorie: abreviere ads/ ads copii/ atenție/ afectați/ privire de ansamblu/ zappelphilipp/ copii cu adhd/ boală/ adulți/ simptome principale/ atenție/ tulburări de atenție
