Există oameni care în relații par reținuți, independenți, adesea și emoțional distanți. Ei permit cu greu apropierea, reacționează la sentimente intense prin retragere – și adesea îndepărtează inconștient partenerii iubitori.
Ceea ce adesea este perceput ca o distanțare emoțională este în multe cazuri expresia unui tipar de atașament profund înrădăcinat – atașamentul evitant nesigur. Acest stil de atașament apare de obicei inconștient în copilăria timpurie, frecvent ca reacție la experiențe în care nevoile emoționale au fost ignorate sau subevaluate.
În acest articol vei afla ce este exact atașamentul evitant nesigur, cum se formează, cum se comportă persoanele afectate și ce căi există pentru a permite vindecarea și conexiunea.
Atașament: Ce înseamnă – și de ce este atât de definitoriu
Teoria atașamentului, dezvoltată printre alții de psihanalistul John Bowlby, presupune că primele relații din viață – în special cu persoanele de referință precum mama sau tatăl – pun bazele tuturor tipurilor de relații ulterioare.
Întrebarea centrală este: Nevoia mea de apropiere, protecție și alinare este satisfăcută în mod fiabil?
Calitatea acestui atașament timpuriu influențează modul în care interacționăm mai târziu în parteneriat, la grădiniță, în cercul de prieteni sau la locul de muncă – emoțional, fizic și comunicativ.
Cele patru tipuri principale de atașament
În teoria modernă a atașamentului se disting patru tipuri de atașament:
-
Stil de atașament sigur (tip B)
-
Stil de atașament evitant nesigur (tip A)
-
Stil ambivalent nesigur (tip C)
-
Stil dezorganizat (tip D)
În acest articol, accentul este pus pe stilul de atașament evitant nesigur, cunoscut și ca tipul A – și uneori prescurtat ca atașament evitant nesigur.
Cum se formează un atașament evitant nesigur?
Copiii care dezvoltă acest tip de atașament au experimentat adesea că sentimentele lor nu erau binevenite. Părinții sau persoanele de referință poate nu știau să gestioneze apropierea, respingeau nevoile emoționale sau cereau independență emoțională timpurie.
Experiențe tipice în copilărie:
-
Respingere emoțională: lacrimile erau ignorate sau criticate.
-
Accent pe performanță în loc de conexiune emoțională.
-
Relație părinte-copil rece, distantă.
-
Educație care pune accent pe autonomie – fără a oferi siguranță.
-
Părinți care erau ei înșiși copleșiți emoțional.
În testul situației străine, dezvoltat de Mary Ainsworth pentru a studia calitatea atașamentului, copiii cu acest stil nu au arătat teamă sau tristețe vizibilă când persoana de referință pleca, deși erau puternic stresați din punct de vedere fiziologic.
Comportamentul dumneavoastră arată: Dacă nevoile mele de apropiere nu aduc nimic, atunci prefer să le reprim complet.
Tipare comportamentale în atașamentul evitant nesigur
1. Independența este supraevaluată
Persoanele afectate trăiesc adesea după motto-ul: Nu am nevoie de nimeni. Apropierea este percepută ca o amenințare la libertate.
2. Dificultăți în a vorbi despre sentimente
Emoțiile sunt adesea raționalizate sau reprimate. Lipseste accesul la propria lume emoțională.
3. Alternanța între apropiere și distanță
De îndată ce apare apropierea emoțională, urmează retragerea. Partenerul experimentează un joc de apropiere și răceală.
4. Așteptări scăzute față de ceilalți
Mulți afectați au interiorizat: Nu te baza pe nimeni, astfel nu vei fi dezamăgit.
5. Supraveghere excesivă în viața de zi cu zi
Pentru a evita durerea emoțională, se încearcă controlul propriei vieți, relațiilor și chiar a sentimentelor altora.
Impactul în relații
În relații, acest stil de atașament poate fi deosebit de provocator. Persoana evitantă nesigură pare adesea încrezătoare, independentă și emoțional calmă. Dar sub suprafață se ascunde adesea o nesiguranță profundă și teama de a se pierde pe sine.
Reacții tipice:
-
Retragerea în situații conflictuale
-
Dificultatea de a spune „Te iubesc” sau de a permite apropierea
-
Evitarea dependenței, chiar și în momente mici din viața de zi cu zi
-
Respingerea așteptărilor prea mari sau a „prea multă apropiere”
Partenerul percepe adesea acest lucru ca o respingere, deși este de fapt o teamă profundă de atașament.
Gestionarea unui tip de atașament evitant nesigur
Dacă trăiești sau iubești o persoană cu atașament evitant nesigur, ai nevoie de multă răbdare, dar și de limite clare.
Ce ajută:
-
Nu lua personal dacă apropierea este respinsă
-
Comunică clar propriile nevoi
-
Verifică-ți așteptările: Ce poți oferi – și ce nu?
-
Încurajează, dar nu presa
-
Oferă spațiu fără să te pierzi pe tine însuți
Este important: Nu poți vindeca pe nimeni, dar poți decide dacă vrei să parcurgi acest drum.
Când ești tu însuți afectat
Te regăsești în aceste tipare? Te simți rapid constrâns, copleșit de apropiere sau amorțit față de sentimente?
Atunci nu este un eșec personal, ci rezultatul unei strategii timpurii de supraviețuire.
Ce poți face:
-
Începe cu autoobservarea: Când evit? De ce?
-
Ține un jurnal al sentimentelor: Ce situații declanșează retragerea?
-
Informează-te despre teoria atașamentului, de exemplu prin conținuturi de pe site-ul tău preferat, în podcasturi sau cărți de specialitate.
-
Începe o terapie pentru a procesa experiențele vechi.
-
Învață să recunoști și să comunici nevoile.
Schimbarea este posibilă, cu răbdare, reziliență și sprijinul potrivit.
Tratament și căi terapeutice
Atașamentul evitant nesigur se poate schimba de-a lungul vieții – mai ales prin munca conștientă asupra propriilor atitudini, prin relații vindecătoare și prin sprijin psihoterapeutic.
Abordări eficiente:
-
Psihoterapie orientată pe atașament
-
Proceduri orientate pe corp (de ex. Somatic Experiencing)
-
Terapie pentru traume în cazul rănilor profunde
-
Terapie de cuplu pentru rezolvarea conflictelor relaționale
- Coaching de susținere pentru comportamentul de atașament nesigur
Deosebit de important: o relație terapeutică sau de coaching sigură, în care înveți să dezvolți încredere.
Dragostea este posibilă – chiar și cu un stil de atașament nesigur
Nu există oameni perfecți, nici relații perfecte.
Dar: dragostea este posibilă :). Chiar și cu un stil de atașament evitant nesigur.
Ce este necesar:
-
Autocunoaștere
-
Curajul de a fi vulnerabil
-
Deschidere către noi strategii în gestionarea apropierii
-
Parteneri care merg alături fără să se piardă pe ei înșiși
Un comportament de atașament se poate schimba dacă pornești pe acest drum.
Atașamentul nu este un destin – se poate învăța
Atașamentul evitant nesigur nu este o definiție fixă a personalității tale. Descrie un tipar de care ai avut nevoie odată și pe care poate astăzi îl poți lăsa în urmă.
Nu ești greșit. Nu ești incapabil de relații. Ești o persoană cu o poveste, cu sentimente, cu dorința de conexiune.
Și exact asta este începutul: conștientizarea că apropierea nu este un risc – ci o oportunitate.
Programați o conversație gratuită unu-la-unu
Categorie: tipare de atașament, stare, teorie, tip de relație, persoană, rol
